Șaua este un obiect din lemn, combinată cu piele, care este folosită pentru a ușura și a face comod călăritul cailor sau a altor animale folosite ca modalitate de deplasare. Apariția ei se pierde în negura timpului. În Europa a apărut probabil în timpul migrației triburilor nomadice crescătoare de animale mari. Ceea ce știm din antichitate este, că romanii nu foloseau șa. Ei puneau niște pături moi pe cai în timpul călăritului. La germanici folosirea șeiei era considerat semnul slăbiciunii. Este cert, că șaua a apărut la popoarele a căror mod de trai era creșterea animalelor mari, cai și bovine. Aici șaua fiind în primul rând o unealtă, care permitea cea mai eficientă amenajare a creșterii animalelor. Așadar, originea șeiei este probabil undeva pe stepele Eurasiei.
Meșteșugul șelăritului era o ocupație prezentă pe parcursul milenilor alături de omul crescător de animale, dornic să se deplaseze repede și la distanțe mari.

În secolul XVIII standardizarea armamentului în industria militară a avut efect și asupra șelăriei în imperiului Habsburgic. Asta a creat numeroase ateliere meșteșugărești, mai ales pe valea Tisei, de unde de exemplu șeaua de la Füred a devenit un brand cunoscut în toată Europa datorita husarilor.
În a doua parte a secolului XIX aceste ateliere au început să dispară datorita apariției șeilor cu cadru metalic, fabricate în mare masă de industria militară modernizată. Apariția automobilelor a cauzat o și mai mare descreștere a cererii pentru acest obiect. Cu toate aceste schimbări să nu credem, că meșteșugul șelăritului manufactural a dispărut sau este pe cale de dispariție. Șaua și astăzi este folosit în diverse domenii. Mai ales în sport, de la drumețiile pe călare, până la echitații. Și chiar si astăzi sunt locuri unde ocupația de creșterea animalelor necesită deplasarea pe cai, din cauza terenului, care este inaccesibil altfel. Din această cauză meșteșugul șelăritului nu se reduce doar la confecționare șeilor, ci include și întreținerea și reparația acestui instrument. Acest meșteșug necesită nu doar o pricepere dibace la lucrarea cu lemnul, dar și o cunoaștere profundă a pielăriei și a curelăriei, așadar este o ocupație vie care nu este lipsita de de o necesitate de inspiratie si creativitate.
Foto: Muzeul Meșteșugurilor Secuiești