Un simplu acoperământ de cap poartă înțelesuri mult mai adânci decât am tinde să credem la o primă vedere. Poate vorbi despre un moment important din viața unei fete, despre obiceiurile unui sat, despre sărbători și comunități, dar și despre cunoștințe meșteșugărești transmise din generație în generație.
La cea de-a IV-a ediție a Sărbătorii Meșteșugurilor Ardelenești vom descoperi două volume semnate de Gabriella Kiss, dedicate bogatei culturi vestimentare din Țara Călatei:
Dantelele bonetelor din zona Nadășului
Volumul aduce în prim-plan bonetele și „dantelele” purtate de femeile din Țara Călatei la sărbători. Prin piese păstrate în muzee și colecții private, dar și prin podoabe purtate în zilele noastre, cartea prezintă diferențele dintre sate, particularitățile compoziției motivelor și oferă chiar și o incursiune în tehnicile de realizare a dantelelor.
Cununile cu mărgele din Țara Călatei
Un volum care acoperă un gol important în cercetare și urmărește, de-a lungul a aproximativ 150 de ani, transformările cununilor cu mărgele din Țara Călatei. Cartea prezintă nu doar formele și ornamentele acestor podoabe, ci și semnificația lor socială și comunitară. Cercetarea analizează tradițiile legate de purtarea cununilor în aproape 40 de sate din Țara Călatei.
Vino și tu duminică, 20 septembrie, de la ora 16:00, la Folkpub, să descoperim împreună poveștile ascunse în cele mai mici detalii ale portului tradițional din Țara Călatei!